Povestea in imagini...

 

https://youtu.be/uB1FG2Nx20o

De aproape o saptamana am ajuns cu bine acasa la fetele mele. Am facut o selectie printre poze si amintiri si iata rezultatul, pe scurt.

Asa cum ati cerut cu totii, mai multe poze din calatorie...

Home sweet home!

ÖDe la terminalul 3 unde aveam bagajul si pana la 2 unde era plecarea, cred ca am facut vreo ora cu autobuzul. Security, check-in si gata. Nu mai am treaba cu bagajul decat la Stambul. Motai tarziu in noapte pana urc in aeronava. Cum pun fundul jos si capul pe ceva moale, adorm instant. Nu prea comod dar nici rau. Ma trezeste o fasie de lumina portocalie-rosiatica intre cerul senin si marea Caspica. Cateva manevre imi indica faptul ca acum coboram spre Baku.
Abea acum, dupa ce am aterizat, soarele rasare peste mare, munti si modernul aeroport din capitala Azerbaijanului.
N-am putut iesi fiind fara viza dar si fara timp. N-am rezistat insa la diversele duty-free-uri care-ti ia ochii cu stralucirea lor si am cumparat o sticla de vin azer. Sa o bem cand ajumg cu familia si vecinii.
Zborul de la Baku la Istanbul a fost mai scurt dar cu mai multa mancare...

M-am tot gandit cum sa fac cu sederea mea aici si drumul mai departe. Am rezervare la un hostel, m-am interesat de transportul in comun, ceva obiective turistice mai apropiate si maine pot sa mai vad dar... dorul de casa, Iris si Cristina e prea tare si am dat buzna in biroul Tarom...
-Hello! Vorbiti romaneste?
-No, romaneste...
-Care e urmatorul zbor la Bucuresti?
-One moment, please... 18:35 ... Do you...
-YES, I'LL TAKE IT !!!

BEIJING - destinatia finala

Ajuns la Dongshimen am schimbat cu linia 2 de metrou pana la Qianmen. De acolo incepe imensa piata care inca mai e vegheata de privirea blanda a tovarasului Mao..

De cum am iesit m-a lovit caldura si umiditatea excesiva. E un pic inorat si e mai ok dar totusi impreuna cu poluarea, se respira greu. Eu am asudat instant. Chinezii vad ca se descurca mai bine. Miile de chinezi, zecile de mii, sutele de mii, cele cateva milioane de oameni care ma inconjoara permanent... E o senzatie nou: oriunde te duci sunt multi oameni, la metrou, la bilete, la toaleta, peste tot e coada. Se misca repede totusi si mai organizat. Nu haotic ca in Mongolia... Si ochii lor migdalati sunt mai mari si mai frumosi, inclusiv ai celor doua domnisoare care au tinut mortis sa faca o poza cu mine...
Dupa ce am stat la coada si sa gasesc loc pe o banca sa ma odihnesc, am intrat in Orasul Interzis - The forbidden city, cu palatele si templele lui imense si numeroase, piete spatioase, locuri de odihna si meditatie -  locul imparatilor dinastiei Qing dar si Ming.
Am inceput sa strabat pietele, palatele, expozitiile de aici, ca mai apoi da intru pe stradute mici si intortochiate cu locuri unde odinioara au locuit membrii familiilor regale. Zeci si zeci de piete, porti, ziduri si temple care mai de care mai stralucitoare... Un adevarat labirint in care deja m-am ratacit de doua ori.
Am crezut ca ploaia ii mai imprastie dar nu, sunt aici cu mine toti chinezii din China, nu doar cei din Beijing!
Totusi e minunat sa calci pe urmele Chinei antice... Locul asta e fabulos! Merita fiecare yuan cheltuit si fiecare minut petrecut aici...
Urmeaza Temple of heaven, The nest- Cuibul, construit pentru jocurile olimpice din 2008, Ghost street cu lampioane rosii la streasina si atmosfera de cartier... si iar pe Dongzhimen street cu stralucirea de neon a Vegasului... Seara arata si mai bine iar un curcubeu feeric se arcuieste peste traficul nebun. Strada cu cele mai multe firme luminoase pe cm2 si chelneri cu microfon care-si invita clientii in restaurante.

Gata. Ma duc sa iau o bere sa sarbatoresc final-destination, adica cel mai departat loc in care am ajuns la vreo 10000 km est de casa. De maine deja merg spre vest, ma intorc acasa...

MIAT-o alta surpriza

La 4:40 era programata masina pentru aeroport. Am iesit la si 20 si bine am facut. A venit si el mai devreme. Foarte bine fiindca am facut si o pana pe drum asa ca am intarziat um pic...
Aeroportul Gingis Han e mic si abea se trazea la ora aia. Zborul meu de Beijing era primul.
La check-in. Final destination? Istanbul. ??? Ok.
Security and boarding. Aveam indoieli, nu stiu de ce, pentru compania asta mongoleza. Avea sa fie exemplara. Jos palaria!
O zi senina cu soare si fara nori. Asa am putut vedea toata mongolia: si partea verde, si muntii si marele desert...
Ecran interactiv si casti; la fix cat sa vad ultimul film cu agentul 007. ;-)
Plus micul dejun din partea casei. O calatorie mai mult decat placuta. (taranul de la Stanciova daca a vazut la viata lui doar wizz...)
Dupa vreo 40 de minute am ajuns deasupra Chinei si am avut parte si de ceva nori si turbulente. Prea putin insa ca sa ma deranjeze de la mancare si film. Inca din aer se vede alta organizare, ordine si alt stil de orase si drumuri.
Aterizarea lina deasupra Beijingului si un aeroport imens. A trebuit sa iau trenul doar sa-mi recuperez rucsacul... Fara viza: completezi un formular, arati urmatorul zbor si bang, stampila de tranzit. Mai simplu decat ma asteptam. Azi noapte chiar imi faceam griji...
Schimb niste yuani, las bagajul si airport express: China, vezi ca vine Paul! Beijing, iata-ma!!!

O dimineata agitata

Daca ieri a fost o zi de relaxare, prin oras, la cateva obiective turistice, dimineata de azi a inceput in forta. Ghici cine m-au trezit de dimineata? Bila si Moni...
Da, la 7 au aterizat direct de la Berlin la UB... Dupa atatea limbi straine,  e fain sa mai povestesti pe romaneste! Am luat micul dejun in graba si am pornit prin oras cu ei. Doar promisesem ca iesim la o bere...
Am mers la ei la hostel si am mai povestit din aventurile mele. Ale lor abea acum incep... Vor sa ajunga undeva in sud, pe langa Gobi.
Sunt impreuna cu inca un cuplu din romania si... ca in orice grup, se porneste agitatia... unul vrea mancare, altul la farmacie, cartela de telefon mongola, schimb de bani, saci de plastic...
Am petrecut toata dimineata cu ei si a fost fain apoi ei au plecat spre autogara unde spera sa gaseasca autobuze catre sud...

Terelj 2

Asteptand autobuzul si ploaia in compania cailor si camilelor, am dat de nenea asta si de nepoata lui...
Foarte comunicativ, el in mongola, eu in romana... Un singur lucru era sigur: se lauda cu pipa lui profi...

Terelj

Marie a plecat dis de dimineata. Eu si Carlos ne-am propus pentru azi sa ajungem cumva la un parc natural, destul de turistic, la vreo 80 km de capitala.
Am iesit pe la 9 -10 si evident am ajuns prea devreme la statia de autobuz. Am intrebat inca o data la hotelul de vizavi si intr-adevar aitbuzul e la 12. Avem timp destul asa ca mergem sa vedem si cel mai mare templu din UB. La intrare: tickets, 4000 tugruci. No.
Am ocolit zidurile imense ale templului si am gasit alta poarta, mai mica, pentru localnici. Intram pe gratis. Carlos e impresionat de tactica mea... Pai budistii de aici trebuie sa intre pe undeva si ei nu platesc ca sa se roage...
Templul principal e foarte frumos, cu un Buda mare. Calugarii sunt in plina procesiune. Ne mai invartim un pic printre cladiri mai mici colorate cu acoperisuri frumos ornate in lemn si cu multe culori.
Poze, rugaciuni si se pune ploaia...
Fugim catre statia de autobuz si asteptam. Un tinerel ne vede si incearca sa ne ajute. Datorita lucrarilor de la drumul principal, va trebui sa luam doua autobuze.
Urcam in primul si incarcam sa comunicam cu taxatoarea. Cred ca stie unde vrem sa ajungem...
Dupa aproape o ora, intr-un satuc, ne face semn sa coboram.
Imediat ne iau in primire taximetristii de ocazie... No, no, no. Wait for bus... Si busul vine. Inca o ora si ajungem. Am avut parte si de show: doi barbati in toata firea s-au luat la bataie in autobuz. Limea a sarit sa-i desparta. Noi, ne pitim la locurile noastre...
Nu oprim in locul turistic ci chiar in sat. Coboram dezorientati, autobuzul pleaca si noi ramanem in... ulite desfundate, cai, cateva cladiri care arata ca dupa razboi... O tanti ne intreaba de ger camp sau horse riding. Refuzam si pornim spre ceva care arata a ulita principala. Alta tanti ne vede fetele europene si deschide usa unei cladiri care se vrea restaurant... Ne intoarcem. Totusi ne e foame si intram in alt loc calamitat dar care mai avea musterii la mese... si muste destule. Comandam evident ceva mongolez traditional la sugestia doamnei care e si proprietara si chelnerita si bucatareasa. Dupa 15 minute vine mancarea. Nesperat de Ok... Carlos vrea si o cola. Nici o problema. Tanti iese, merge la magazinul din sat si revine cu sticla. Un pahar si gata!
Un tatic bucuros isi dragaleste bebelusul in timp ce mama mananca. Un televizor canta ceva nedefinit. Atmosfera de carciuma de la tara... platim si iesim.
Carlos crede ca putem merge inapoi vreo 10-15 km, eu propun sa facem auto-stopul. Se uita cu neincredere la mine. Mergem dar eu fac cu mana la masini. Una, a doua nu opresc. A treia da. Incercam sa comunicam destinatia si urcam. In 10 minute vedem piatra-broasca, reperul nostru. Fericiti dam din maini si spunem stop. Dar usile nu se pot deschide... Mai incerc o ata. Soferul: money! Money? Ne arata de telefon 5000. Carlos e speriat si confuz... Eu iau problema in mana si scot 2000 de tugrici din portofelul lui si-i intind soferului. Se stramba dar ii ia. Usile se deblocheaza si sarim afara... Fericiti, o luam la pas spre zona turistica. Inca incordati rememoram aventura si ne felicitam reciproc ca a iesit bine pana la urma.
Dupa piatra in forma de broasca se deschide o vale spectaculoasa cu munti golasi de jur imprejur. Se vad multe casute si iurte de toate felurile. E destul de turistic dar linistit si relaxat. Ocolim piatra imemsa si pornim pe o poteca. Lasam in stanga un grup de cabanute, probabil o tabara scolara. Continuam spre creste. Dupa un urcus abrupt printr-o padure de conifere ajungem intr-un luminis si suntem rasplatiti cu imaginea catorva flori de colt. Superbe! Deasupra doar crestele dezvelite cu pietre imense in forme tot mai ciudate. Zici ca le-a aranjat un urias asa iar la prima furtuna o sa se surpe toate la vale...
Continuam pe poteca peste prima culme si ni se deschide o alta vale mai mica dar mai sus, intre doi versanti. Acolo incepe sa se intrevada acoperisul cu colturile ridicate ale unui temblu budist.
Inaintam grabit spre poarta complexului. Dam sa intram dar o doamna cocheta imbracata im costum rosu ne opreste: ticket 2000 tugric!!! Eu raspund instinctiv: no money!!! Ea se pune ostentativ in poarta sa nu putrm intra.
Ne uitam in stanga, in dreapta si facem poze. Alti europeni platesc si intra, mongolii intra fara plata...
Ma asez pe jos rezemat de gard si il indemn pe tovarasul meu de drum sa faca la fel. Ne odihnim si asteptam cu priviri mierloase spre doamna de la intrare. Intr-un tarziu i se face mila de noi si ne lasa sa intram pe gratis... Carlos e impresionat din nou.
Urcam aproape in fuga pana la poalele stancilor, in fata templului. Ne asezam si respiram zgomotos din cauza efortului... Senzatia e nemaipomenita! Urcam si cele 108 trepte pana la usa templului. In spate, se vede totul pana jos, in vale. Magnific!
Urmeaza emotii pe care nu cred ca le-am mai trait vreodata...